Povestea cartierului Tineretului, așa cum îl cunoaștem azi, ne e mai puțin cunoscută decât chiar cea a unor puncte mai periferice ale orașului, ceea ce este curios, dat fiind că acest cartier se află la o aruncătură de băț de centrul orașului, și anume de Piața Unirii. Nu este singura curiozitate a cartierului, și sper că ceva de aici vă va surprinde, chiar dacă deja îl cunoașteți.
The story of the Tineretului neighborhood, as we know it today, is less familiar to us than that of some more peripheral parts of the city, which is curious, given that this neighborhood is just a stone’s throw from the city center, namely from Piața Unirii. This isn’t the only curiosity about the neighborhood, and I hope something here will surprise you, even if you already know it.
Cartierul Tineretului (în roșu) în cadrul Sectorului 4 al Capitalei (în negru) // Tineretului Neighborhood (in red) within the boundaries of Sector 4 of the Capital (in black)
Menționez că limitele cartierului nu sunt nici ele clar definite, iar surse diferite includ în definiție porțiuni diferite (spre exemplu, strada Lânăriei, la nord de cartier, e uneori inclusă aici, în timp ce zona nordică a Căii Văcărești e privită, alteori, ca parte din cartierul vecin cu același nume).
Pentru acest articol, ne vom referi la Tineretului după cum urmează: de la Splaiul Unirii în nord-est, pe porțiunea dintre Bulevardul Gheorghe Șincai la nord și Calea Văcărești la est, până la Calea Șerban Vodă și Șoseaua Olteniței în vest și, respectiv, sud. Cartierul are (aproape) forma unui diamant și e străbătut de Bulevardul Tineretului.
I should mention that the boundaries of the neighborhood are also not clearly defined, and different sources include different portions in their definition (for example, Lânăriei Street, north of the neighborhood, is sometimes included here, while the northern part of Calea Văcărești is sometimes seen as a part of the closeby neighborhood of the same name).
For this article, we will refer to Tineretului as follows: from Splaiul Unirii in the northeast, between Gheorghe Șincai Boulevard to the north and Calea Văcărești to the east, down to Calea Șerban Vodă and Olteniței Road to the west and south, respectively. The neighborhood has (almost) a diamond shape and is crossed by the Tineretului Boulevard.
Cele mai vechi informații cartografice pe care le avem despre cartier sunt cele din 1857, când zona care avea să devină Cimitirul Bellu se afla încă înafara orașului. În oraș, cartierul Tineretului de azi era o grădină de zarzavaturi, poziționată pe o mlaștină, unde pânza freatică se afla mai la suprafață, creând astfel o zonă propice pentru grădini, vii și livezi.
The oldest cartographic information we have about the neighborhood dates back to 1857, when the area that would become Bellu Cemetery was still outside the city. In the city, what is today the Tineretului neighborhood was a vegetable garden, situated on a swamp, where the groundwater was closer to the surface, thus creating a favorable area for gardens, vineyards, and orchards.
La 1859, următorul plan al Bucureștiului ne arată zona complet integrată în oraș, dar tot dedicată culturilor. Cimitirul devine astfel latura sud-vestică a orașului, dincolo de care astăzi acesta s-a extins și mai departe spre sud, cu cartierele Berceni, Progresul și Apărătorii Patriei.
In 1859, the next map of Bucharest shows the area fully integrated into the city, but still dedicated to cultivation. The cemetery thus became the south-western edge of the city, beyond which it has since expanded even further south, with the neighborhoods of Berceni, Progresul, and Apărătorii Patriei.
Cam același lucru vom vedea pe hărți până la apariția Parcului Tineretului în anii ’70. Dar dacă ne uităm mai de aproape, vom vedea cum zona s-a schimbat, încet dar sigur, de-a lungul timpului.
We’ll see about the same on maps until the emergence of Tineretului Park in the 1970s. But if we look more closely, we’ll see how the area has changed, slowly but surely, over time.
O hartă mai clară a Bucureștiului, din 1968; în anii ’70, Bulevardul Piscului avea să-și schimbe configurația, cedând loc Parcului Tineretului în stânga sa // A clearer map of Bucharest from 1968; in the 1970s, Piscului Boulevard would change its layout, making way for the Tineretului Park on its left side
Astfel, acum că ne-am familiarizat cu laturile „diamantului” nostru, să o luăm la pas pe cele mai mari și mai vechi dintre arterele sale, spre a-i descoperi istoria.
Cartierul este bine conectat cu linii de autobuz, tramvai și metrou. Curios, totuși, în cartierul Tineretului se află stația de metrou Timpuri Noi, iar în cartierul Timpuri Noi se află stația Tineretului – o suprapunere toponimică ce creează adesea confuzie. De pildă, zona universităților din apropierea stației Timpuri Noi e cunoscută tot sub acest nume, deși, tehnic, ține de cartierul Tineretului.
So now that we’re familiar with the sides of our “diamond,” let’s walk along its largest and oldest arteries to discover its history.
The neighborhood is well connected by bus, tram, and metro lines. Curiously, however, in the Tineretului neighborhood there is the Timpuri Noi metro station, and in the Timpuri Noi neighborhood there is the Tineretului station — a toponymic overlap that often causes confusion. For example, the university area near Timpuri Noi station is also known by this name, even though, technically, it belongs to the Tineretului neighborhood.
Stația de metrou Timpuri Noi, de pe Magistrala 1, dată în folosință în 1979, fiind stația terminus sudică a primului tronson operațional al metroului bucureștean // Timpuri Noi metro station, on Line 1, was opened in 1979, serving as the southern terminus of the first operational section of the Bucharest metro
1. Coborâm și noi la Timpuri Noi și începem explorarea nord-estului „diamantului”, pe fâșia sa dintre Splaiul Unirii și Calea Văcărești.
În secolul al XVI-lea, această zonă a fost scena unor lupte crâncene între oastea domnitorului Vlad cel Tânăr și trupele otomane, desfășurate în viile micului sat de la marginea Bucureștiului. Acest episod dramatic a rămas înscris în memoria orașului, fiind consemnat de istorici de-a lungul timpului:
„[...] s-au bătut la Văcărești, den jos de București, și bătându-l, l-au prins viu și i-au tăiat pașa capul, supt un păr în București [...]” (Stolnicul Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Românești)
1. We too get off at Timpuri Noi and begin exploring the northeast side of the “diamond,” on the strip between Splaiul Unirii and Calea Văcărești.
In the 16th century, this area was the scene of fierce battles between the army of ruler Vlad the Younger and the Ottoman troops, fought in the vineyards of the small village on the outskirts of Bucharest. This dramatic episode remained inscribed in the city’s memory, being recorded by historians throughout time:
"[...] they fought at Văcărești, below Bucharest, and after defeating him, they captured him alive and the pasha cut off his head beneath a pear tree in Bucharest [...]" (Steward Constantin Cantacuzino - History of Wallachia)
(Capul lui) Vlad cel Tânăr sau Vlăduț, din dinastia Drăculeștilor // (The head of) Vlad the Younger, or Vlăduț, from the Drăculești dynasty
Originea toponimului „Văcărești” este încă dezbătută. Una dintre ipoteze susține că numele provine de la familia boierească Văcărescu, care ar fi deținut moșii în zonă. Alte interpretări sugerează o legătură cu activitățile pastorale ale locuitorilor din trecut, în special creșterea vitelor, sau cu un bir fiscal numit „văcărit”, perceput în Evul Mediu.
În sursele istorice, denumirea este asociată constant dealului pe care a fost construit ansamblul mănăstiresc (astăzi Sun Plaza, în cartierul Văcărești) și a rămas în uz până în prezent, independent de numele ctitorilor.
The origin of the toponym "Văcărești" is still debated. One hypothesis suggests that the name comes from the boyar family Văcărescu, who supposedly owned estates in the area. Other interpretations suggest a connection to the pastoral activities of past inhabitants, especially cattle raising, or to a medieval fiscal tax called “văcărit.”
In historical sources, the name is consistently associated with the hill on which the monastic complex was built (today Sun Plaza, in Văcărești neighborhood), and it has remained in use to this day, independent of the founders’ names.
Mahalaua Cărămidarilor, București 1875 (foto Franz Duschek, via playtech.ro) // Cărămidarilor slum, Bucharest 1875 (photo by Franz Duschek, via playtech.ro)
Încă din secolul al XVII-lea, întreaga zonă de pe malul Dâmboviței, de la Podul Vechi (astăzi Podul Timpuri Noi) și până spre ieșirea orașului, era cunoscută sub numele de Mahalaua Cărămidarilor. Atestată documentar din 1668, mahalaua era locuită de meșteșugari care se ocupau cu fabricarea cărămizilor, valorificând depozitele de lut din lunca râului. Cărămizile produse aici au fost folosite la construirea caselor, hanurilor și palatelor din București, contribuind esențial la transformarea orașului dintr-o așezare de lemn într-o capitală zidită.
Vechiul pod era situat la circa 100 de metri mai în aval, spre fostul abator. În anii ’80, odată cu străpungerea străzii Lânăriei (actualul bd. Gh. Șincai), s-a construit un nou pod, legând zona de strada Nerva Traian.
As early as the 17th century, the entire area along the Dâmbovița river, from Podul Vechi (now Timpuri Noi Bridge) to the edge of the city, was known as Mahalaua Cărămidarilor (“The Brickmakers’ Slum”). Documented since 1668, the slum was inhabited by craftsmen who made bricks, using the clay deposits in the river meadow. The bricks produced here were used in building houses, inns, and palaces in Bucharest, playing a key role in transforming the city from a wooden settlement into a masonry capital.
The old bridge was located about 100 meters downstream, near the former slaughterhouse. In the 1980s, with the extension of Lânăriei Street (now Gh. Șincai Boulevard), a new bridge was built, connecting the area to Nerva Traian Street.
Vechi și nou, via facebook.com/evreiescdisparut // Old and new, via facebook.com/evreiescdisparut
De la stația de metrou, ne îndreptăm spre zona universitară – una dintre cele mai active din oraș. Pe segmentul dintre intersecția Timpuri Noi și strada V.V. Stanciu se află clădirile unor universități private importante: Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Universitatea „Nicolae Titulescu” și recent renovata clădire a Universității „Titu Maiorescu”. Acest pol educațional a redefinit aspectul zonei încă din anii ’90 și continuă să atragă generații întregi de studenți.
From the metro station, we head toward the university area – one of the most active in the city. Along the stretch between the Timpuri Noi intersection and V.V. Stanciu Street are the buildings of several important private universities: “Dimitrie Cantemir” Christian University, “Nicolae Titulescu” University, and the recently renovated “Titu Maiorescu” University building. This educational hub has reshaped the area’s look since the 1990s and continues to attract generations of students.
Colțul nord-vestic al campusului universitar // The northwestern corner of the university campus
Mai departe, pe Calea Văcărești, se află blocul în care mi-am petrecut prima adolescență. Deși am făcut școala în zona Primăverii și Dorobanți (o altă poveste), am încheiat ciclul gimnazial aici, făcând ultimii doi ani înainte de Capacitate la Școala 97 (mai jos). Vizavi de bloc funcționează de multă vreme o marochinărie, iar lângă ea se succed, de ani de zile, restaurante – numele se mai schimbă, dar funcțiunea rămâne. M-am mutat din zonă acum peste douăzeci de ani, stabilindu-mă în Titan, dar totul mi-a rămas familiar.
Further along Calea Văcărești is the apartment block where I spent my early teenage years. Although I attended school in the Primăverii and Dorobanți areas (a different story), I finished middle school here, completing my final two years before the National Evaluation at School 97 (mentioned below). Across the street, a leather goods shop has been operating for a long time, and next to it, various restaurants have come and gone over the years — their names change, but the function remains the same. I moved out of the area over twenty years ago, settling in Titan, but everything still feels familiar.
Arhitectura tipică a blocurilor de pe Calea Văcărești // The typical architecture of the Calea Văcărești apartment blocks
Blocul cu Poșta, la etajul 4...; balustradele sunt noi // The apartment block with the Post Office, on the 4th floor...; the railings are new
De la bloc am continuat pe Calea Văcărești până la Bulevardul Abatorului, una dintre cele mai vechi artere din zonă, care duce direct către Splaiul Unirii.
Abatorul Comunal al Bucureștiului, construit în 1869 după planurile industriașului francez Alexis Godillot, este poziționat strategic într-o zonă care, la acea vreme, era periferică și funcționa în legătură directă cu râul Dâmbovița, de care depindea logistic. După naționalizare, complexul a devenit fabrică de preparate din carne, iar astăzi clădirile sale mai păstrează încă urme ale arhitecturii industriale, deși spațiul deservește funcțiuni noi.
From the apartment block, I continued along Calea Văcărești to Abatorului Boulevard, one of the oldest arteries in the area, which leads directly to Splaiul Unirii.
The Bucharest Municipal Slaughterhouse, built in 1869 according to the plans of French industrialist Alexis Godillot, was strategically located in an area that was, at the time, peripheral and functioned in direct connection with the Dâmbovița River, which it relied on logistically. After nationalization, the complex became a meat processing plant, and today its buildings still retain traces of industrial architecture, although the space now serves new functions.
Abatorul Comunal în anii ’20; clădirile industriale astăzi, din curte și de dincolo de gard (primele două poze via despretoate.com) // The Municipal Slaughterhouse in the 1920s; the industrial buildings today, from the courtyard and from beyond the fence (first two photos via despretoate.com)
În capătul acestei străzi, pe malul Dâmboviței, traseul se deschide către două puncte distincte. În dreapta se află Palatul Odeon, o fostă clădire administrativă a Abatorului Comunal, în prezent restaurant, iar în stânga, fostele hale ale Industriei Bumbacului.
At the end of this street, on the banks of the Dâmbovița, the route opens up to two distinct points. On the right is the Odeon Palace, a former administrative building of the Municipal Slaughterhouse, now a restaurant, and on the left, the former Cotton Industry halls.
Dâmbovița la Mihai Bravu // The Dâmbovița at Mihai Bravu
Palatul Odeon, construit în 1869, pe locul numit odinioară „Livada de duzi” din mahalaua Mandravelei — unde s-a născut Maria Tănase — este singurul rămas din fostul complex administrativ al vechiului abator. Realizat după planurile arhitectului Alexis Godillot, palatul a fost, în perioada interbelică, sediu al societății Sapira. Astăzi, găzduiește un restaurant ce reînvie atmosfera Micului Paris, cu influențe culinare interbelice și rețete inspirate din tradiția vechilor cârciumi de lângă abator.
The Odeon Palace, built in 1869 on the site once known as the “Mulberry Orchard” in the Mandravela slum — where Maria Tănase was born — is the only remaining structure from the former administrative complex of the old slaughterhouse. Designed by architect Alexis Godillot, the palace served during the interwar period as the headquarters of the Sapira company. Today, it hosts a restaurant that revives the atmosphere of the Little Paris era, with interwar culinary influences and recipes inspired by the tradition of the old taverns near the abattoir.
Restaurant Odeon // The Odeon Restaurant
Maria Tănase (1913–1963) este considerată una dintre cele mai mari interprete ale muzicii populare românești. Supranumită „Pasărea măiastră”, a adus cântecul tradițional din satele României pe marile scene ale lumii. Crescută în mahalaua Cărămidarilor din București, a fost profund legată de rădăcinile folclorului autentic. Vocea sa caldă și pătrunzătoare, plină de emoție, a marcat generații întregi și rămâne un simbol al culturii române.
Maria Tănase (1913–1963) is considered one of the greatest performers of Romanian folk music. Nicknamed “The Enchanting Bird,” she brought traditional songs from Romanian villages to the grand stages of the world. Raised in the Cărămidarilor slum of Bucharest, she was deeply connected to the roots of authentic folklore. Her warm, penetrating voice, full of emotion, has left a lasting impression on generations and remains a symbol of Romanian culture.
Maria Tănase - Mărioară de la Gorj, via @ArhivaTVRonline
Ne întoarcem spre Bulevardul Abatorului unde, în dreptul acestei străzi, este un pod îngust peste Dâmbovița.
We return towards Abatorului Boulevard where, at this point on the street, there is a narrow bridge over the Dâmbovița River.
Chiar și până să ajungem la nod, suntem întâmpinați de ingeniozitatea, dar și de implicarea lor: în cadrul proiectului Dâmbovița Apă Dulce, au montat aici câteva piese de mobilier urban utilitar.
Even before reaching nod, we are met by their ingenuity and commitment: as part of the Dâmbovița Sweet Water project, they have installed several pieces of practical urban furniture here.
Continuăm așadar dincolo de pod până la clădirile Industriei Bumbacului. Pe drum, mai admirăm câte un sticker, câte un stencil... Aici în cartier, arta urbană parcă a prins viață mai mult ca nicăieri.
So we continue past the bridge to the buildings of the Cotton Industry. Along the way, we admire a sticker here, a stencil there… Here in the neighborhood, urban art seems to have come to life more than anywhere else.
De pe pod: Clădirea ProENERG și graffitiul de pe cea din fața ei // From the bridge: The ProENERG building and the graffiti on the one in front of it
Înspre nod makerspace: Noi utilizări ale halelor Industriei Bumbacului // Toward nod makerspace: New uses of the Cotton Industry halls
Clădirea nod // The nod building
Într-una dintre aceste clădiri se află nod makerspace, un spațiu creativ colaborativ înființat în urmă cu un deceniu. Inițial pornit ca atelier pentru prototipuri și proiecte de design, nod a evoluat într-un ecosistem complex care include spații de co-working, o bibliotecă de materiale (MATER) și o rețea de inițiative comunitare.
Alături de ei și de mai mulți parteneri, printre care și cei de la APNV, am participat la această acțiune organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Râurilor.
In one of these halls is nod makerspace, a collaborative creative space established a decade ago. Initially started as a workshop for prototypes and design projects, nod has evolved into a complex ecosystem that includes co-working spaces, a materials library (MATER), and a network of community initiatives.
Together with them and several partners, including the team from VNPA, I took part in this action organized on the occasion of the International Day of Rivers.
Fiindu-mi alocat malul Dâmboviței ce pleacă din fața nod și ajunge până la Podul Timpuri Noi, am plecat împreună cu mai mulți colegi voluntari să strângem selectiv deșeuri de pe marginea râului.
I was assigned the bank of the Dâmbovița River starting from in front of nod and reaching up to the Timpuri Noi Bridge, so I joined several fellow volunteers to selectively collect waste along the riverbank.
Voluntari la treabă; voluntari mulțumiți, cu treaba terminată // Volunteers at work; satisfied volunteers, with the job done
Partea bună e că nu am găsit prea mult, fiind evident că s-a mai trecut înainte (știu că și cei de la nod au pregătit terenul cu o zi înainte, dar am văzut și angajați ai Primăriei la treabă).
Partea proastă este că intervențiile „grăbite”, ne-detaliate, scapă gunoiul mic, atât de periculos pentru păsări (și nu numai): capace, folii de plastic (în special de la pachete de țigări) și, în anumite zone (probabil folosite mai intens de pescarii de pe malul râului), mucuri de țigări.
Găsiți mai multe despre acțiune și rezultatele ei în această postare de la nod.
The good part is that we didn’t find much, as it was clear that others had already been there (I know the team from nod had prepared the area a day earlier, and I also saw City Hall workers at work).
The bad part is that “rushed,” non-detailed interventions miss small debris, which is very dangerous for birds (and not only): caps, plastic wrappers (especially from cigarette packs), and, in certain areas (probably more frequented by fishermen along the river), cigarette butts.
You can find more about the action and its results in this post from nod.
nod nu ne-a pus numai la treabă, ci ne-a înarmat și cu cunoștințe și mici cadouri, iar după acțiune, ne-au oferit și un tur al spațiului lor.
nod didn’t just put us to work, but also equipped us with knowledge and small gifts, and after the cleanup, they offered us a tour of their space.
Pentru fumători... Un muc de țigară se descompune în 5–10 ani; filtrul e din plastic și eliberează substanțe toxice în apă și sol // For smokers... A cigarette butt decomposes in 5–10 years; the filter is made of plastic and releases toxic substances into water and soil
Turul a început, informal, la parter, unde ne-am adunat pentru instructaj și am „furat” câteva poze înainte de a ne echipa pentru acțiune. Ne-am întâlnit în sala MATER – biblioteca de materiale a nod. Aici pot fi văzute atât piatră și pavaje clasice reinterpretate în forme inovatoare, cât și materiale reciclate de diverse tipuri, și multe altele.
The tour started informally on the ground floor, where we gathered for briefing and snapped a few photos before gearing up for the activity. We met in the MATER room – nod’s materials library. Here you can see classic stone and paving elements reimagined in innovative forms, as well as various types of recycled materials, and much more.
Tot aici, un simbol al nod este integrat în designul sălii: unul dintre cei mai vechi rezidenți ai nod, specializat în aeromodelism la scară 1:3, a creat acest avion expus, alături de alte modele pe care le regăsim în clădire.
Also here, a symbol of nod is integrated into the room’s design: one of nod’s oldest residents, a scale model aircraft builder (1:3 scale), created the airplane on display, along with other models found throughout the building.
Continuăm apoi în holul ansamblului, spre spațiul de co-working (unde nu mi-am permis să fac poze). Și aceste spații păstrează designul minimalist și foarte colorat de la MATER. Aici găsim cubicule, săli de conferințe, o chicinetă și toate spațiile auxiliare necesare, inclusiv o cameră pentru odihnă!
We then continued through the lobby of the complex toward the co-working space (where I didn’t feel it was appropriate to take photos). These areas also reflect the same minimalist and colorful design seen in MATER. Here you’ll find cubicles, conference rooms, a kitchenette, and all the necessary auxiliary spaces — including a nap room!
Holul colorat // The colorful lobby
După aceea, urcăm spre inima acestui spațiu conceptual, spre atelierele propriu-zise.
After that, we head upstairs to the heart of this conceptual space — the actual workshops.
Cu arta pe scări // With art on the stairs
Uși și ferestre // Doors and windows
Aici se găsesc camere complet echipate cu utilaje specifice (pentru prelucrarea lemnului sau a metalului), dar și cubicule închiriabile, unde maker-ii își pot crea, testa și depozita prototipurile.
Here you’ll find rooms fully equipped with specialized tools (for woodworking or metalworking), as well as rentable cubicles where makers can create, test, and store their prototypes.
Ateliere // Workshops
Cubicule și maker-i la treabă // Cubicles and working makers
Spațiile, individuale sau comune, au povești de spus – de la creativitate în timpul liber, la istoria unor branduri și ce-au lăsat în urmă, până la imprimantele 3D care realizează machete de arhitectură.
The spaces, individual or shared, have stories to tell — from creativity as a hobby, to the history of certain brands and what they’ve left behind, to the 3D printers producing architectural models.
Și, cel mai pe gustul meu, pereții sunt aproape complet tapetați cu abțibilduri, colaje și desene – toate haioase și creative.
And, my personal favorite: the walls are almost entirely covered in stickers, collages, and drawings — all fun, quirky, and creative.
De-aici, după o zi plină – și de muncă, dar și de plimbare – ne-am întors fiecare la casele lui, iar eu am ales să continui pe Splaiul Unirii, pe lângă universități, până la intersecția cu Gh. Șincai, lângă stația de metrou Timpuri Noi. Pe lângă metrou, pe laturile perimetrului cartierului trec diverse troleibuze, autobuze, dar și tramvaie; am luat și eu, dintre acestea, 19-le pentru a ajunge acasă.
From there, after a full day — both of work and walking — we each headed home, and I chose to continue along Splaiul Unirii, past the universities, to the intersection with Gh. Șincai, near Timpuri Noi metro station. Besides the metro, several trolleybuses, buses, and trams pass along the edges of the neighborhood; I took tram 19 to get home.
Aici închei și eu traseul prin zona nordică a cartierului și, în altă zi, continuăm vizitarea cu obiectivele de mai jos.
Here I end my walk through the northern part of the neighborhood, and on another day, we’ll continue the visit with the objectives listed below.
Graffiti pe gardul Universității Creștine Dimitrie Cantemir // Graffiti on the fence of the Dimitrie Cantemir Christian University
2. Dacă vă mai amintiți de la începutul articolului (deja destul de lung), zona ocupată astăzi de Parcul Tineretului a fost inițial dedicată grădinilor de zarzavaturi.
2. If you remember from the beginning of this (rather long) article, the area now occupied by Tineretului Park was initially used for vegetable gardens.
În mijlocul acestor grădini, într-o zonă mai joasă, apele revărsate din Dâmbovița formau Balta Cocioc, iar în apropiere, de la Valea Plângerii (azi Dealul Crematoriului) până la fosta barieră a orașului (înainte sau după integrare – Cimitirul Bellu), au început să se formeze munți de gunoaie, cu toate consecințele lor.
Valea Plângerii fusese concesionată încă din 1940 Uzinelor Comunale București (azi Apa Nova), printr-un contract care prevedea utilizarea terenului ca groapă de gunoi pentru o perioadă de 25 de ani.
In the middle of these gardens, in a lower area, the overflowing waters of the Dâmbovița River created Cocioc Pond. Nearby, from the Valley of Sorrow (now Crematorium Hill) to the city's former outer barrier (before or after incorporation – Bellu Cemetery), piles of garbage began to form, along with all the issues they brought.
The Valley of Sorrow had been granted in concession as early as 1940 to the Bucharest Municipal Utilities (today Apa Nova), through a contract that stipulated its use as a landfill for a period of 25 years.
Balta Cocioc, via bercenidepoveste.ro // Cocioc Pond, via bercenidepoveste.ro
Transformările urbanistice din perioada ceaușistă au înlocuit întreaga mahala de dincolo de Splaiul Unirii cu ansambluri de blocuri, iar conturul vechii mahalale s-a pierdut treptat sub noul cartier Tineretului.
The urban transformations during the Ceaușescu era replaced the entire slum beyond Splaiul Unirii with apartment block complexes, and the outline of the old slum gradually disappeared under the new Tineretului neighborhood.
Blocurile de patru etaje au fost primele // The 4-floor blocks came first
Întreaga zonă, inclusiv Bulevardul Tineretului (numit inițial Bulevardul Pionierilor), care o străbate, și-a luat numele de la destinația „tinerescă” a acestui spațiu.
Legendele urbane spun că acest cartier nu a fost construit doar pentru tineri, ci chiar de către ei, prin acțiuni voluntare (dar obligatorii...).
The entire area, including Tineretului Boulevard (originally named Pioneers' Boulevard), which runs through it, took its name from the space’s youthful purpose.
Urban legends claim that this neighborhood was built not only for the youth, but also by them, through voluntary (but rather mandatory...) labor actions.
Și eu îmi amintesc de anii tinereții, când porneam pe jos, dinspre Calea Văcărești, printre străduțele cu blocuri și aer semi-rural, unde puteai vedea femei cu părul permanent fumând în fața salonului, și ajungeam și eu la școală; aici am absolvit clasele a VII-a și a VIII-a. Școala 97 arată, bineînțeles, mult mai bine acum decât în perioada când o frecventam, lucru care nu poate decât să mă bucure.
I too remember my younger years, when I used to walk from Calea Văcărești, through the small streets lined with apartment blocks and a semi-rural air, where you could see women with permed hair smoking in front of beauty salons, and I would eventually reach my school—where I completed the 7th and 8th grades. Of course, the School no. 97 looks much better now than it did back when I attended it, which can only make me happy.
Dulce pușcărie // Sweet prison
La o aruncătură de băţ, printre alte blocuri şi părculeţe pentru copii, ajungem şi la Biserica Cărămidarii de Jos.
Biserica Cărămidarii de Jos, aflată pe strada Piscului, la marginea fostei mahalale, reprezintă astăzi un important reper istoric și spiritual al cartierului Tineretului. Deși actuala clădire datează din secolul al XIX-lea, pe acest loc a existat un lăcaș de cult încă din anul 1711, când familia Năsturel a ridicat aici o bisericuță de lemn mutată de la Crucea lui Leon Vodă (din apropierea actualei intersecții Dimitrie Cantemir–Mărășești). Biserica din zidărie a fost construită treptat, între anii 1856 și 1870, pe o fundație solidă de stejar și cărămidă, cu turle din lemn, înlocuite ulterior cu turle din beton.
Just a stone’s throw away, past other apartment blocks and small playgrounds for children, we also reach the Cărămidarii de Jos Church.
The Cărămidarii de Jos Church, located on Piscului Street at the edge of the former neighborhood, is today an important historical and spiritual landmark of the Tineretului neighborhood. Although the current building dates back to the 19th century, a place of worship has existed here since 1711, when the Năsturel family erected a small wooden church on this site, relocated from Leon Vodă’s Cross, near today’s Dimitrie Cantemir–Mărășești intersection. The brick church was gradually built between 1856 and 1870 on a solid oak and brick foundation, originally featuring wooden towers, later replaced by concrete towers.
Detaliile construcției reflectă grija și priceperea meșterilor. În interior, tâmpla și stranele au fost realizate cu măiestrie din lemn sculptat de artistul Ion Babic, iar elementele decorative din lemn adaugă un plus de căldură ansamblului și contribuie la identitatea arhitecturală a bisericii.
The construction details reflect the care and craftsmanship of the artisans. Inside, the iconostasis and pews were masterfully carved in wood by artist Ion Babic, and the wooden decorative elements add warmth to the ensemble and contribute to the church’s architectural identity.
În urma incendiului din 1922, comunitatea a inițiat o amplă reconstrucție, sprijinită de Mitropolia Ungro-Vlahiei și de Principele Carol (viitorul rege Carol al II-lea). Biserica a fost repictată în frescă de artistul Dimitrie Belizarie, cunoscut și pentru pictura din Catedrala Patriarhală. Resfințirea a avut loc în 1930, iar biserica poartă astăzi hramurile „Sfântul Dumitru”, „Sfântul Gheorghe” și „Sfântul Trifon”, acesta din urmă ales de enoriași ca ocrotitor al grădinarilor.
Mai multe despre biserică găsiți aici.
After the 1922 fire, the community initiated a major reconstruction, supported by the Ungro-Wallachian Metropolis and Prince Carol (the future King Carol II). The church was repainted in fresco by artist Dimitrie Belizarie, also known for his work in the Patriarchal Cathedral. The re-consecration took place in 1930, and the church today bears the patron saints Saint Demetrius, Saint George, and Saint Tryphon—the latter chosen by parishioners as the protector of gardeners.
You can find more about the church here.
De la biserică, noi continuăm printre blocuri până dăm de Bulevardul Tineretului, unde intrăm în parc și coborâm, aproape paralel cu bulevardul, spre intrarea principală. De-aici vedem clădirea vechiului Crematoriu Cenușa, la care urcăm și noi.
From the church, we continue through the apartment blocks until we reach Tineretului Boulevard, where we enter the park and walk, almost parallel to the boulevard, toward the main entrance. From there, we can see the building of the old Cenușa Crematorium, which we also head toward.
Prin parc, către crematoriu // Through the park, toward the crematorium
Mahalaua, cu crematoriul în fundal... (via bucuresticitynews.ro) // The slum, with the crematorium in the background... (via bucuresticitynews.ro)
...azi Parcul Tineretului // ...today the Tineretului Park
Crematoriul Cenușa, situat pe o colină din Parcul Tineretului, este primul crematoriu din România și unul dintre cele mai vechi din Europa de Est. Inaugurat în 1928, edificiul a fost conceput în stil modernist cu elemente neoclasice, având o fațadă sobră, simetrică, marcată de un portic impunător și un turn central. A reprezentat, la momentul construcției, o opțiune funerară modernă, susținută de o parte a elitelor progresiste, dar privită cu suspiciune de societatea majoritar ortodoxă. Din 2011, clădirea este monument istoric.
The Cenușa Crematorium, located on a hill in Tineretului Park, is the first crematorium in Romania and one of the oldest in Eastern Europe. Inaugurated in 1928, the building was designed in a modernist style with neoclassical elements, featuring a sober, symmetrical façade marked by an imposing portico and a central tower. At the time of its construction, it represented a modern funerary alternative, supported by part of the progressive elite but viewed with suspicion by the predominantly Orthodox society. Since 2011, the building has been listed as a historical monument.
Mai multe despre crematoriu, dar și despre cartierul Tineretului în ansamblu – de la istoria primelor amenajări urbane, până la sistematizarea ceaușistă și transformările actuale – găsiți mai jos.
More about the crematorium, as well as about the Tineretului neighborhood as a whole—from the history of its first urban developments to the Ceaușescu-era systematization and current transformations—can be found below.
via @TVR_online
Parcul Tineretului este unul dintre cele mai mari și mai cunoscute spații verzi din București, cu o suprafață de 94 de hectare. Situat în apropierea stației de metrou Tineretului, parcul oferă locuitorilor un spațiu generos pentru relaxare, mișcare și activități recreative și atrage, în medie, peste 7.800 de vizitatori într-o zi de weekend. Parcul a fost creat în anul 1965 și finalizat în 1974, fiind proiectat de arhitectul Valentin Donose.
Însă puțini mai știu astăzi că, înainte de a deveni un parc amenajat, acest loc avea o cu totul altă față – una rurală, improvizată, dar plină de viață, modelată de apele Dâmboviței și de grădinile de zarzavaturi.
Tineretului Park is one of the largest and most well-known green spaces in Bucharest, covering an area of 94 hectares. Located near Tineretului metro station, the park offers residents a generous space for relaxation, exercise, and recreational activities, attracting an average of over 7,800 visitors on a weekend day. The park was created in 1965 and completed in 1974, being designed by architect Valentin Donose.
However, few people know that before it became a landscaped park, this place had an entirely different character—rural, makeshift, yet full of life, shaped by the waters of the Dâmbovița River and the vegetable gardens.
De la crematoriu coborâm pe același drum pe care am urcat și cotim la dreapta, pe aleea principală, asfaltată, a parcului.
From the crematorium, we descend the same path we took earlier and turn right onto the main paved alley of the park.
Arteziene așteptând repunerea în funcțiune // Fountains waiting to be brought back into operation
Deși peisajul, eminamente antropic, tuns la milimetru și presărat cu fântâni arteziene scorojite, încă nepornite, poate părea monoton, din loc în loc privirea este captată de detalii surprinzătoare. Iar vara, totul prinde viață — înfloresc și trandafirii, într-un adevărat spectacol.
Although the landscape — clearly man-made, meticulously trimmed and dotted with weathered, still inactive fountains — can seem monotonous, here and there something catches your eye. And in summer, everything comes alive — the roses too bloom in a riot of color.
Jocuri de culoare printre copaci // Plays of color among the trees
Continuăm până la lac; aici ne oprim mai întâi pe pod, de unde absorbim priveliștile frumoase și zărim și Sala Polivalentă.
We continue towards the lake; here we first stop on the bridge, where we take in the beautiful views and catch a glimpse of the Polivalent Hall.
Vedere la lac, de pe pod // View to the lake, from the bridge
Atunci... // Then...
...și acum // ...and now
Palatul Sporturilor și Culturii — cunoscut astăzi drept Complexul Sportiv Național „Sala Polivalentă” — inaugurat în 1974, este, prin poziționare, dotări și cele 5.300 de locuri disponibile, cea mai importantă bază sportivă acoperită din Capitală.
Aici se antrenează echipele locale de baschet, handbal și volei. De asemenea, se organizează concerte, iar în sălile mai mici își desfășoară activitatea diverse cluburi sportive care le închiriază.
The Palace of Sports and Culture — known today as the National Sports Complex "Sala Polivalentă" — inaugurated in 1974, is, through its location, facilities, and the 5,300 available seats, the most important indoor sports venue in the Capital.
Local basketball, handball, and volleyball teams train here. Concerts are also held in the main arena, while smaller halls are rented by various sports clubs.
Atunci și acum: La ultima renovare, sala și-a pierdut fațada de cărămidă în favoarea uneia din placaj de aluminiu (poze via bucuresticitynews.ro și salapolivalenta.ro) // Then and now: During the latest renovation, the hall lost its brick façade in favor of an aluminum cladding (photos via bucuresticitynews.ro and salapolivalenta.ro)
Noi am mai fost la Sala Polivalentă cu diferite ocazii, așa că de data aceasta nu am mai oprit. De la intrarea principală până aici am urmat același traseu ca în videoclipul de mai jos.
We’ve visited Sala Polivalentă on several occasions before, so this time we decided to skip it. From the main entrance to this point, we followed the same route shown in the video below.
via @aspecialtravel
De aici am coborât pe sub pod, în stânga, pe lângă lac, spre Cafeneaua de Vară a Actorilor, unde am luat un prânz rapid. Pe lac am zărit o fântână arteziană cam neglijată, dar și un grup de țestoase care ieșiseră la soare.
From here we descended under the bridge, to the left, along the lake, toward the Summer Café of the Actors, where we had a quick lunch. On the lake, we spotted a rather neglected fountain, but also a group of turtles basking in the sun.
Am urmat apoi cursul lacului până la aleea care iese din parc spre Șoseaua Olteniței.
We then followed the lake's edge to the alley that leads out of the park toward Olteniței Road.
Belvedere Tineretului, cu vedere la Parcul Carol și Palatul Parlamentului // Tineretului Viewpoint, with Carol Park and the Parliament Palace in sight
Mai luăm câteva instantanee înainte să părăsim parcul. Facem acum o tură rapidă pe la Bellu (despre care vă vom povesti data viitoare), înainte de a porni spre casă, tot cu 19-le.
We take a few more snapshots before leaving the park. We're now making a quick round through Bellu (which we'll tell you about next time) before heading home, again by taking the 19 tram.
Terenuri de sport și relaxare // Fields for sports and relaxation
Din stânga jos, în ordinea acelor de ceas: Ierburi, Răcovina (Stellaria media), Ventrilica (Veronica persica), Urzica moartă roșie (Lamium maculatum) // Starting from the bottom left, clockwise: Weeds, Chickweed (Stellaria media), Persian speedwell (Veronica persica), Red dead-nettle (Lamium maculatum)
De aici, dacă privești din parc spre șosea, se desfășoară, de-a lungul Parcului Tineretului, o centură (cât de cât) verde.
În dreapta (spre Timpuri Noi), se află Cimitirul Bellu, care marchează și granița cartierului.
În stânga (spre zona Mărțișor și, mai departe, spre cartierul Văcărești), se găsesc diverse facilități pentru copii (și nu numai!): parcul de distracții Orășelul Copiilor, parcul Lumea Copiilor, Palatul Copiilor, etc. Le vom explora pe toate în detaliu în următorul articol - stay tuned!
From this point, if you look from the park toward the road, you’ll notice a (somewhat) green belt stretching along Tineretului Park.
On the right (toward Timpuri Noi), lies Bellu Cemetery, which also marks the boundary of the neighborhood.
On the left (toward the Mărțișor area and further toward the Văcărești neighborhood), there are various facilities for children (and not just for them!): the Children's Town amusement park, the Children's World park, the Children’s Palace, etc. We’ll explore each of them in more detail in the next article - stay tuned!
Peste pod, dincolo de Sala Polivalentă, în sus (care de fapt e sud) spre Berceni; în dreapta, Cimitirul Bellu, în stânga, Orășelul Copiilor (via google.com/maps) // Over the bridge, beyond the Polivalent Hall, uphill (which is actually south) towards Berceni; to the right, Bellu Cemetery; to the left, the Children's Town (via google.com/maps)
- Cost: 0
- Durată: Noi am făcut punctul 1 într-o zi, și punctul 2 în altă zi (3-4 ore pe zi)
- Verdict: 7/10 - merită întrucâtva
- Cost: 0
- Duration: We did point 1 in one day, and point 2 in another (3-4 hours per day)
- Verdict: 7/10 - somewhat worth it
Comments